Despre fericire

•ianuarie 21, 2010 • Lasă un comentariu

În fiecare seară îţi ţopăi pe canapea

îmi arunc hainele prin camera ta în stânga şi în dreapta.

Hai, lasă!

Mă uit la picioarele tale din jos în sus

şi te bombardez cu propoziţii care fac să-ţi crească secreţia de endorfine

încât de fiecare dată te culci zâmbind.

Aştepţi cu nerăbdare să ne întâlnim

nici nu-ţi dai jos cămaşa şi papucii de casă

sari direct pe canapea.

Dar în fiecare dimineaţă uit.

Glaucom 2

•decembrie 18, 2009 • Lasă un comentariu

Ai o găleată plină de ochi.

Arunci în sus câte unul deasupra  coriştilor

sar câte trei pe el dar pică la pământ

convulsii,  tremură toţi pe jos

doar puţini mai norocoşi reusesc să-şi înfingă dinţii în el

îl savurează mârâind se luptă pentru el

Domnul cu Pălărie Roşie aplaudă de pe margine înjură

aplaudă din nou

tu tot arunci ochi şi arunci şi arunci

de pe partea cealaltă eu încerc să-i prind

degeaba.

Bagi câţiva în sân şi începi să alergi printre toţi epilepticii

sari peste pietre mă prinzi de după gât şi începi să-mi îndeşi în orbite ochi

unul peste altul, verde peste căprui peste albastru peste ai mei.

Şi tot nu văd.

De pe margine Domnul cu Pălărie Roşie aplaudă.

Pe noi ne-ai uitat ?

•noiembrie 26, 2009 • Un comentariu

În dimineaţa asta liniile din palma mea erau negre

şi de sub unghiile mele au ieşit schelete miniaturale

s-au strecurat cu greu

(simţeam înţepături în vârfurile degetelor)

picau cu zgomot pe gresia din baie şi

în loc să se sfarme creşteau creşteau

începeau să se plimbe prin casă, le auzeam oasele scârţâind

şi creşteau creşteau

scârţa scârţa îmi umblau prin sertare

mi-au răscolit hainele şi mi-au răsfoit toate cărţile

au aruncat pe jos toate pozele noastre de familie

pozele alor mei de la cununie botezul fratelui meu poza mea din clasa întâi

şi creşteau creşteau

au inspectat toate oalele din cămară s-au uitat după dulapuri

s-au uitat sub pat

iar când au crescut până atingeau tavanul cu vârful capului

s-au aşezat în şir indian şi unul după altul au ieşit

vedeam cum coboară scările scârţa scârţa

şi cum se fac mici tot mai mici mai mici mai mici.

Maratonul de poezie de la Braşov

•noiembrie 22, 2009 • Lasă un comentariu

Bună! Poate că unii dintre voi ştiţi deja, dar pentru cei care nu au aflat încă, mâine este maratonul de poezie de la Braşov. Se va desfăşura de la orele 15.00 până în jur de 21.30, în sala TP8 a Facultăţii de Litere(Braşov, normal.) Vii când vrei, pleci când vrei, dar ai grijă să nu-i ratezi pe invitaţii speciali de la 18.00, şi mai ales pe trei dintre membri Luminii de Avarie: Andrei Dosa, Sabina Comşa şi Diana Bercu(da, chiar eu!!), începând cu ora 16.00 :D. Şi dacă mai stai un pic, până pe la 20.40 îl prinzi şi pe „îndrumătorul” nostru, Daniel Puia Dumitrescu. Mai multe detalii despre cine şi la cât citeşte, pe afiş. Te aşteptăm!!

Glaucom

•noiembrie 13, 2009 • Un comentariu

În spatele meu aleargă Domnul cu Pălărie Roşie urmat de corul de cântăreţi epileptici.

Mă împiedic. De ce m-am împiedicat?

Domnul cu Pălărie Roşie mă calcă pe mână

îmi întinde bricheta îi aprind ţigara îmi face cu ochiul îi şterg fruntea de transpiraţie

n-o să mai fie niciodată la fel îmi zice sper că îţi dai seama de asta

nici dacă îţi pui mănuşi albe şi ochelari de vedere

cum îi plăcea lui

nici dacă mănânci numai castane timp de o lună şi brânză mucegăită

cum mânca el

nici dacă de acum încolo găteşti doar tartă cu cireşe

n-o să se întoarcă înapoi

de acum o să începi să uiţi şi-o să orbeşti.

O să începi să uiţi şi-o să orbeşti

O să începi să uiţi şi-o să orbeşti

O să începi să….

corul de epileptici îmi cântă sacadat în spate

+ la Meşotă, luni de la 13.00, întâlnire specială cu Lumina de Avarie. Avem multe proiecte interesante să vă prezentăm. Nu ezitaţi să veniţi! Dacă sunteţi interesaţi şi aţi vrea mai multe detalii,contactaţi-mă.

Bună dimineaţa!

•noiembrie 1, 2009 • 3 comentarii

Foca în care m-am mutat de curând are sub pernă o bombă cu ceas.

Trebuie să am grijă când mă duc la culcare, să-i deschid încet gura,

să intru fără să mă zgârii în colţii ei

îmi pun seară de seară capul pe ficatul ei

seară de seară privesc lumina

care îi intră prin buric ascult ticăitul de sub capul ei

şi adorm şi mă trezesc .

6.45

Mă târăsc cu grijă afară + capul înainte

îmi fac o cafea şi plec la muncă.

în spatele meu aud linguriţa din cana de cafea cum

se izbeşte de toţi pereţii şi de uşa camerei.

la timp!

Ea nu e

•octombrie 24, 2009 • 5 comentarii

Pantofii ei roşii încă mă mai aşteaptă le fel cum m-a aşteptat şi ea

citind până  când i-au căzut toţi nasturii de la vestă

merg pe vârfuri până la fotoliu de frică să nu calc pe genele ei împrăştiate pe tot covorul

cu degetele de la mâna stângă îi scriu o scrisoare pe praful de pe mobilă cu dreapta îmi piaptăn părul

mă  aşez şi mai deschid încă o dată cartea în care i-am pus inima la presat

după ce-i mângâi miocardul puţin îngroşat dau pagina  îi miros părul pus şi el la păstrat

iau o unghie de-a ei de la pagina 25 o rod mai citesc trei rânduri

închid cartea aş mai deschide-o o deschid mai citesc din ea o închid

închid geamul l-aş deschide îl deschid

aş sări n-aş sări am sărit.

Aş mai adăuga….

•octombrie 13, 2009 • 2 comentarii

Astăzi „Lumina de avarie” şi-a reluat activitatea, cu toate ca a fost şi marţi, şi 13, şi foarte frig. Noi suntem optimişti, şi avem convingerea ca va fi un an plin de succes, în care toate planurile noastre măreţe se vor împlini. Dacă îţi surâde ideea de a participa la un atelier de creaţie literară, fie şi ca simplu spectator,  eşti binevenit printre noi. Ne întâlnim marţea, de la ora 16.00, la librăria Okian. Pentru mai multe detalii vezi: http://luminadeavarie.blogspot.com/ şi http://okian.wordpress.com/

Iar în încheiere o scriere , ce-i drept mai veche. Pe curând!

De dragoste, aş adăuga

Meriţi o poezie n-ai idée câte buzunare am umplut cu pietre şi covrigi întăriţi
sperând că într-o zi o să le aruncăm împreuna în bătrânii şi în controlorii din autobuze
am visat să ne construim din doze de bere borşită un fel de Empire State Building
în care să ne plimbăm sus-jos jos-sus sus-jos stânga-dreapta cu liftul îmbrăcaţi în
costume negre lucioase în care bunicii noştri ar da orice să fie inmormântaţi
în loc să stăm la şcoală la ore de croitorie smuls promisiuni îndeletniciri agricole şi mai ales spaniola şi să
facem planuri elaborate de distrugere a lumii şi scenarii de filme mute – cu desene şi scheme
în fiecare dimineaţă în autobuz îmi imaginez cum
îţi demontez încetişor
pistruii
coşurile
ochii
sprâncenele
buzele
nasul
urechile
îţi smulg toţi dinţii
şi le pun într-o pungă de plastic acasă îţi reconstruiesc faţa pe o lipie
a la Picasso.
al meu.

Haiku

•octombrie 5, 2009 • 4 comentarii

Pe scurt, haiku-ul este poezia tradiţională japoneză cu formă fixă de 3

versuri, care totalizează 17 silabe, sub forma 5-7-5. La origine,

haiku-ul era asociat în mod automat unui peisaj sau anotimp. Scopul

acestui tip de poezie este de a exprima concis cât mai mult, fapt

pentru care astăzi avem haiku-uri scrise în numeroase limbi, cu

toate că regulile haiku-ului modern diferă puţin de cele vechi.

pentru mai multe despre haiku vezi wikipedia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Haiku)

Astăzi am participat la un atelier de creaţie în limba franceză,

organizat de Alianţa Franceză Braşov şi Centrul Musashino,  a cărui

temă au fost haiku-urile. Ni s-a explicat pe scurt în ce constau

acestea, iar apoi, pornind de la câteva imagini am scris haiku-uri. Din

păcate imaginile nu le pot publica, însă pot să public ce am scris

eu+traducerea. (în franceză sunt probabil scrise cu greşeli

gramaticale şi nu respectă întocmai structura. îmi cer scuze. :P)


Lumières jaunes et vertes.

De six pieds alignès au start

On choisira deux.

Lumini galbene şi verzi.

Din şase picioare aliniate la start

Vom alege două.

Choisissez mes pieds

D’entre tous de ce chambre

Je veux gagner.

Alegeţi-mi picioarele

Dintre toate din această cameră.

Vreau să câştig.

L’eau est verte et chaude

J’attend pieds froids le début.

Pourquoi est-ce que je lutte?

Apa este verde şi caldă.

Cu picioarele reci aştept începutul.

De ce mă lupt?

Le monde est mien.

Je l’ai conquis sur tes épaules.

Merçi papa.

Lumea este a mea.

Am cucerit-o pe umerii tăi.

Mulţumesc tată.

Je ne peux plus,

Grâce à toi, hausser mes épaules.

Adieu indifferènce!

Nu mai pot

Mulţumită ţie, să ridic din umeri.

Adio indiferenţă!

Y’a que des anges sans têtes

Et toutes les roues vont à la ronde

Et t’es perdu. Dans ma tête.

Nu sunt decât îngeri fără cap

Şi toate străzile merg în cerc

Şi te-ai pierdut. În capul meu.

Le pont courbé

Tu dois le traverser doucément

Pour toucher la paume de ma main.

Podul curbat

Trebuie să-l traversezi cu grijă

Pentru a atinge podul palmei mele.

Bon appetit!

•septembrie 30, 2009 • Un comentariu

Pe sub trotuarul de sticlă se văd capete

unul

peste

unul aranjate

unul rânjeşte

altul s-a blocat cu limba scoasă

restul au gurile deschise.

Scot din geantă umbrela şi cu ea fac o crăpătură în trotuar.

Ţin palma întinsă şi scuip în ea cuvinte care-mi ies din gură gelatinoase.

Cu un TELEMEA vâscos într-o mână şi

cu un FRIŞCĂ în cealaltă mână

hrănesc toate capetele

două litere pentru fiecare

ţie un IA

ţie un MĂ

poftim şi ţie un NU

un MA

un IV

un RE

un AU.

Cuvintele mele vă vor hrăni pe fiecare dintre voi.