În fiecare seară îţi ţopăi pe canapea
îmi arunc hainele prin camera ta în stânga şi în dreapta.
Hai, lasă!
Mă uit la picioarele tale din jos în sus
şi te bombardez cu propoziţii care fac să-ţi crească secreţia de endorfine
încât de fiecare dată te culci zâmbind.
Aştepţi cu nerăbdare să ne întâlnim
nici nu-ţi dai jos cămaşa şi papucii de casă
sari direct pe canapea.
Dar în fiecare dimineaţă uit.
Ai o găleată plină de ochi.
Arunci în sus câte unul deasupra coriştilor
sar câte trei pe el dar pică la pământ
convulsii, tremură toţi pe jos
doar puţini mai norocoşi reusesc să-şi înfingă dinţii în el
îl savurează mârâind se luptă pentru el
Domnul cu Pălărie Roşie aplaudă de pe margine înjură
aplaudă din nou
tu tot arunci ochi şi arunci şi arunci
de pe partea cealaltă eu încerc să-i prind
degeaba.
Bagi câţiva în sân şi începi să alergi printre toţi epilepticii
sari peste pietre mă prinzi de după gât şi începi să-mi îndeşi în orbite ochi
unul peste altul, verde peste căprui peste albastru peste ai mei.
Şi tot nu văd.
De pe margine Domnul cu Pălărie Roşie aplaudă.
În dimineaţa asta liniile din palma mea erau negre
şi de sub unghiile mele au ieşit schelete miniaturale
s-au strecurat cu greu
(simţeam înţepături în vârfurile degetelor)
picau cu zgomot pe gresia din baie şi
în loc să se sfarme creşteau creşteau
începeau să se plimbe prin casă, le auzeam oasele scârţâind
şi creşteau creşteau
scârţa scârţa îmi umblau prin sertare
mi-au răscolit hainele şi mi-au răsfoit toate cărţile
au aruncat pe jos toate pozele noastre de familie
pozele alor mei de la cununie botezul fratelui meu poza mea din clasa întâi
şi creşteau creşteau
au inspectat toate oalele din cămară s-au uitat după dulapuri
s-au uitat sub pat
iar când au crescut până atingeau tavanul cu vârful capului
s-au aşezat în şir indian şi unul după altul au ieşit
vedeam cum coboară scările scârţa scârţa
şi cum se fac mici tot mai mici mai mici mai mici.
Bună! Poate că unii dintre voi ştiţi deja, dar pentru cei care nu au aflat încă, mâine este maratonul de poezie de la Braşov. Se va desfăşura de la orele 15.00 până în jur de 21.30, în sala TP8 a Facultăţii de Litere(Braşov, normal.) Vii când vrei, pleci când vrei, dar ai grijă să nu-i ratezi pe invitaţii speciali de la 18.00, şi mai ales pe trei dintre membri Luminii de Avarie: Andrei Dosa, Sabina Comşa şi Diana Bercu(da, chiar eu!!), începând cu ora 16.00 :D. Şi dacă mai stai un pic, până pe la 20.40 îl prinzi şi pe „îndrumătorul” nostru, Daniel Puia Dumitrescu. Mai multe detalii despre cine şi la cât citeşte, pe afiş. Te aşteptăm!!
În spatele meu aleargă Domnul cu Pălărie Roşie urmat de corul de cântăreţi epileptici.
Mă împiedic. De ce m-am împiedicat?
Domnul cu Pălărie Roşie mă calcă pe mână
îmi întinde bricheta îi aprind ţigara îmi face cu ochiul îi şterg fruntea de transpiraţie
n-o să mai fie niciodată la fel îmi zice sper că îţi dai seama de asta
nici dacă îţi pui mănuşi albe şi ochelari de vedere
cum îi plăcea lui
nici dacă mănânci numai castane timp de o lună şi brânză mucegăită
cum mânca el
nici dacă de acum încolo găteşti doar tartă cu cireşe
n-o să se întoarcă înapoi
de acum o să începi să uiţi şi-o să orbeşti.
O să începi să uiţi şi-o să orbeşti
O să începi să uiţi şi-o să orbeşti
O să începi să….
corul de epileptici îmi cântă sacadat în spate
Foca în care m-am mutat de curând are sub pernă o bombă cu ceas.
Trebuie să am grijă când mă duc la culcare, să-i deschid încet gura,
să intru fără să mă zgârii în colţii ei
îmi pun seară de seară capul pe ficatul ei
seară de seară privesc lumina
care îi intră prin buric ascult ticăitul de sub capul ei
şi adorm şi mă trezesc .
6.45
Mă târăsc cu grijă afară + capul înainte
îmi fac o cafea şi plec la muncă.
în spatele meu aud linguriţa din cana de cafea cum
se izbeşte de toţi pereţii şi de uşa camerei.
la timp!
Pantofii ei roşii încă mă mai aşteaptă le fel cum m-a aşteptat şi ea
citind până când i-au căzut toţi nasturii de la vestă
merg pe vârfuri până la fotoliu de frică să nu calc pe genele ei împrăştiate pe tot covorul
cu degetele de la mâna stângă îi scriu o scrisoare pe praful de pe mobilă cu dreapta îmi piaptăn părul
mă aşez şi mai deschid încă o dată cartea în care i-am pus inima la presat
după ce-i mângâi miocardul puţin îngroşat dau pagina îi miros părul pus şi el la păstrat
iau o unghie de-a ei de la pagina 25 o rod mai citesc trei rânduri
închid cartea aş mai deschide-o o deschid mai citesc din ea o închid
închid geamul l-aş deschide îl deschid
aş sări n-aş sări am sărit.
Astăzi „Lumina de avarie” şi-a reluat activitatea, cu toate ca a fost şi marţi, şi 13, şi foarte frig. Noi suntem optimişti, şi avem convingerea ca va fi un an plin de succes, în care toate planurile noastre măreţe se vor împlini. Dacă îţi surâde ideea de a participa la un atelier de creaţie literară, fie şi ca simplu spectator, eşti binevenit printre noi. Ne întâlnim marţea, de la ora 16.00, la librăria Okian. Pentru mai multe detalii vezi: http://luminadeavarie.blogspot.com/ şi http://okian.wordpress.com/
Iar în încheiere o scriere , ce-i drept mai veche. Pe curând!
Meriţi o poezie n-ai idée câte buzunare am umplut cu pietre şi covrigi întăriţi
sperând că într-o zi o să le aruncăm împreuna în bătrânii şi în controlorii din autobuze
am visat să ne construim din doze de bere borşită un fel de Empire State Building
în care să ne plimbăm sus-jos jos-sus sus-jos stânga-dreapta cu liftul îmbrăcaţi în
costume negre lucioase în care bunicii noştri ar da orice să fie inmormântaţi
în loc să stăm la şcoală la ore de croitorie smuls promisiuni îndeletniciri agricole şi mai ales spaniola şi să
facem planuri elaborate de distrugere a lumii şi scenarii de filme mute – cu desene şi scheme
în fiecare dimineaţă în autobuz îmi imaginez cum
îţi demontez încetişor
pistruii
coşurile
ochii
sprâncenele
buzele
nasul
urechile
îţi smulg toţi dinţii
şi le pun într-o pungă de plastic acasă îţi reconstruiesc faţa pe o lipie
a la Picasso.
al meu.
Pe scurt, haiku-ul este poezia tradiţională japoneză cu formă fixă de 3
versuri, care totalizează 17 silabe, sub forma 5-7-5. La origine,
haiku-ul era asociat în mod automat unui peisaj sau anotimp. Scopul
acestui tip de poezie este de a exprima concis cât mai mult, fapt
pentru care astăzi avem haiku-uri scrise în numeroase limbi, cu
toate că regulile haiku-ului modern diferă puţin de cele vechi.
pentru mai multe despre haiku vezi wikipedia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Haiku)
Astăzi am participat la un atelier de creaţie în limba franceză,
organizat de Alianţa Franceză Braşov şi Centrul Musashino, a cărui
temă au fost haiku-urile. Ni s-a explicat pe scurt în ce constau
acestea, iar apoi, pornind de la câteva imagini am scris haiku-uri. Din
păcate imaginile nu le pot publica, însă pot să public ce am scris
eu+traducerea. (în franceză sunt probabil scrise cu greşeli
gramaticale şi nu respectă întocmai structura. îmi cer scuze. :P)
Lumières jaunes et vertes.
De six pieds alignès au start
On choisira deux.
Lumini galbene şi verzi.
Din şase picioare aliniate la start
Vom alege două.
Choisissez mes pieds
D’entre tous de ce chambre
Je veux gagner.
Alegeţi-mi picioarele
Dintre toate din această cameră.
Vreau să câştig.
L’eau est verte et chaude
J’attend pieds froids le début.
Pourquoi est-ce que je lutte?
Apa este verde şi caldă.
Cu picioarele reci aştept începutul.
De ce mă lupt?
Le monde est mien.
Je l’ai conquis sur tes épaules.
Merçi papa.
Lumea este a mea.
Am cucerit-o pe umerii tăi.
Mulţumesc tată.
Je ne peux plus,
Grâce à toi, hausser mes épaules.
Adieu indifferènce!
Nu mai pot
Mulţumită ţie, să ridic din umeri.
Adio indiferenţă!
Y’a que des anges sans têtes
Et toutes les roues vont à la ronde
Et t’es perdu. Dans ma tête.
Nu sunt decât îngeri fără cap
Şi toate străzile merg în cerc
Şi te-ai pierdut. În capul meu.
Le pont courbé
Tu dois le traverser doucément
Pour toucher la paume de ma main.
Podul curbat
Trebuie să-l traversezi cu grijă
Pentru a atinge podul palmei mele.
Pe sub trotuarul de sticlă se văd capete
unul
peste
unul aranjate
unul rânjeşte
altul s-a blocat cu limba scoasă
restul au gurile deschise.
Scot din geantă umbrela şi cu ea fac o crăpătură în trotuar.
Ţin palma întinsă şi scuip în ea cuvinte care-mi ies din gură gelatinoase.
Cu un TELEMEA vâscos într-o mână şi
cu un FRIŞCĂ în cealaltă mână
hrănesc toate capetele
două litere pentru fiecare
ţie un IA
ţie un MĂ
poftim şi ţie un NU
un MA
un IV
un RE
un AU.
Cuvintele mele vă vor hrăni pe fiecare dintre voi.
dianabercu.wordpress.com 